H

Într-o zi o să am și eu una! 

Așa începea un vis inocent. Aveam 20 de ani fix când am intrat să lucrez prima dată într-o bijuterie. Dragoste la prima vedere! Am fost acolo de când se punea tapetul pe pereți până la ultimul client. Acolo am învățat ce înseamnă să iubești frumosul, să fiu atentă la detalii, să fiu disciplinată și cel mai important să fiu atentă la nevoile oamenilor. 

Am început ca și o vânzătoare (da da, așa se numea pe atunci postul pe care eram angajată) și am ajuns să gestionez tot magazinul. Prima bijuterie se numea “la reine margot” în inima Clujului. Atât de tare m-am îndrăgostit de aceste bijuterii pline de valoare, sentiment și imaginație încât nu simțeam nici măcar o oră că lucrez. Pot zice chiar că îmi trăiam visul American :D. 

Din păcate în mai puțin de 2 ani, foștii mei șefi au decis să închidă bijuteria. Atunci am decis că este timpul să îmi deschid propria bijuterie. 

Trei zile mai târziu am plecat în Londra ca să-mi adun bani să fac ceva în îndeplinirea visului. Aveam o colegă de clasă care stătea acolo și care m-a ajutat cu tot ce am avut nevoie. Primul impas a fost limba, recunosc fără rețineri că nu știam engleza decât la nivel de mimică ☺ și nici acte nu aveam și pe atunci se obțineau relativ mai greu. Am început să lucrez în curățenie. Lucram de la 5:30 AM până la 23:00 PM cu o singură zi liberă pe luna. Am fost foarte cumpătată în orice cumpărătură, pentru că scopul era mare. Țin minte că mi-am dorit foarte tare o pereche de adidași (costau 35 de lire) și abia m-am îndurat să îi cumpăr. Cu ei am umblat alți 2 ani jumătate și astăzi îi păstrez ca să nu uit vreodată de unde am început. Fiecare liră însemna un pas înainte către Casa de Verighete.

După ce mi-am adunat aproximativ 80% din bani, m-am întors acasă. M-am angajat rapid ca să nu cheltui din banii agonisiți și între timp mi-am făcut planul de afacere. Nu vă recomand să faceți la fel ☺ . Dacă vreți să vă faceți un business al vostru, ideal este să vă sfătuiți cu cineva. Eu pe atunci nu știam ce înseamnă să ai un mentor, sau un consultat financiar. 

Am început să bat la multe uși și 99% mi-au zis că nu se bagă, că o să eșuez și că investiția trebuia să fie mult mai mare decât am preconizat eu. 

Nu m-am dat bătută și într-un final am reușit să pot să colaborez cu una dintre cele mai mari fabrici de verighete din România. De atunci parcă totul s-a aliniat. Am găsit spațiul ideal, am cunoscut mulți oameni care m-au îndrumat, care mi-au oferit sfaturi prețioase și orice critică am luat-o ca fiind constructivă. 

Cu pași mici am ajuns să fac parte dintr-o lume minunată. Am învățat, m-am documentat dar cel mai important este că peste 2.000 de miri au avut încredere în ceea ce eu am promis. Și m-am ținut de cuvânt. 

În 9 aprilie 2021 am pus baza și un pic de roz în ceea ce astăzi poartă numele “CASA DE VERIGHETE” Cluj-Napoca, în 9 august 2022 am deschis cea de-a doua Casă de Verighete în Dej iar în 13 octombrie 2022 am lansat magazinul online. 

Casa de Verighete înseamnă mult pentru mine. Este locul unde fiul meu a făcut primii pași, locul unde mi-am pus sufletul și este bijuteria în care eu cred!

Sunt mândră de mine dar trebuie să vă mărturisesc ceva: nu aș fi reușit fără voi! Fără minunații mei miri pe care eu îi consider partenerii mei de afacere.

Acesta a fost momentul în care EU m-am transformat în NOI, iar NOI suntem aici pentru VOI.

Învățăm și investim continuu în dezvoltarea noastră ca și companie, în echipă și în voi. Da, chiar în voi. Ne dorim să vă surpindem de fiecare dată cu produse executate la cele mai înalte standarde. Casa de Verighete nu este un loc de unde doar îți achiziționezi bijuteriile, ci este un loc în care primești consultanță despre ce înseamnă bijuteriile atât ca și simbol, cât și ca investiție.

Toate aceste lucruri le oferim pentru a avea împreună o experiență minunată.

Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați vizitat cel puțin o dată iar celor care încă nu ați făcut-o, vă așteptăm cu inima deschisă.

Bine ați venit acasă!  

 


Contact

Telefon comenzi: 0744 685 888

Locaţii:

  • Str. Cotită, nr 2, Cluj-Napoca

Web site: www.casadeverighete.ro

E-Mail: contact@casadeverighete.ro

 

Copyright © 2015 - 2020 Wedding Show - Cluj Napoca, Design & Development by REM.10 BRANDING